PROIECT DE HOTĂRÂRE 82/19.05.2023

PROIECT DE HOTĂRÂRE | 82| din data de 18.05.2023

Privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al ECOTRANS STCM SRL

AVÂND ÎN VEDERE:

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate;

Prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) ale Ordonanţei Guvernului nr.26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participare majoritarăl;

Conform art.1 ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 3818/2019 privind aprobarea  formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, cu modificările şi completările ulterioare;

Prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile cu modificările și completările ulterioare;

OUG nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice,

În temeiul prevederilor 129 alin.(1), alin. (3) lit. d) și al art. 139 alin.(1) coroborat cu prevederile art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

SE PROPUNE:

Art. 1 Aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al ECOTRANS STCM SRL conform anexei la prezentul proiect de hotărâre.

Inițiator
Viceprimar
Florin Răducu Covaci
Avizat
Secretar General
Roxana Cristina Bute

Actualizat la:
19 mai 2023

Sari la conținut