PROIECT DE HOTĂRÂRE | 100| din data de 12.10.2022
Privind aprobarea participării Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Mogoșoaia din județul Ilfov – în calitate de partener, prin asocierea cu Unitatea Administrativ-Teritorială – Orașul Voluntari (Lider), Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Ilfov, precum și cu unele Unități Administrativ-Teritoriale din județul Ilfov în cadrul proiectului „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov – 2.0 – Informarea călătorilor în stațiile de transport public”, apelul de proiecte PNRR/2022/C10 (a doua rundă de atragere de fonduri)
Având în vedere:
Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;
Raportul compartimentului de specialitate;
Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local;
Ordinul MDLPA nr. 999 din 10 mai 2022 pentru aprobarea Ghidului specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 – Fondul local;
Ordinul MDLPA nr. 2.615 din 5 octombrie 2022 pentru modificarea și completarea Ghidului specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 – Fondul local, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 999/2022;
Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile Ghidului specific – Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, Axa I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC;
Prevederile art. 3 și art. 4 alin (1)-(4) din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
Prevederile art.7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Prevederile art.2 alin.(2), art.58, art.64, art.80 și art.84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.129, alin (2), lit. (e) coroborat cu alin. (9), lit. (c), art.136 și art.196 alin (1) lit.(a) din O.U.G .nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
SE PROPUNE:
Art. 1 Se aprobă participarea Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Mogoșoaia din județul Ilfov – în calitate de partener, prin asocierea cu Unitatea Administrativ-Teritorială – Orașul Voluntari (Lider), Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Ilfov, precum și cu Unitățile Administrativ-Teritoriale din județul Ilfov, prezentate în anexa nr.1 ce face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre, în cadrul proiectului „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov – Informarea călătorilor în stațiile de transport public”, apelul de proiecte PNRR/2022/C10.
Art. 2 Se aprobă Nota de fundamentare a investiției „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov – 2.0 – Informarea călătorilor în stațiile de transport public”, prevăzută în anexa 2, ce face parte din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 3 Se aprobă Acordul de parteneriat al proiectului, prevăzut în anexa 3, ce face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 4 Se aprobă Descrierea sumară a investiției, prevăzută în anexa 4 ce face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 5 Se aprobă valoarea maximă a contribuției Unității Administrativ-Teritoriale – Comuna Mogoșoaia pentru proiectul „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București-Ilfov – 2.0 – Informarea călătorilor în stațiile de transport public” în valoare de 436572,01 lei fără TVA, respectiv 88685,48 euro fără TVA (cursul Inforeuro aferent lunii mai 2021 de 1 euro = 4,9227 lei, conform Ghidului specific — Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 — Fondul local).
Art. 6 Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării sau plății ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art. 7 Se împuternicește Primarul Comunei Mogoșoaia din județul Ilfov să semneze pentru și în numele Unității Administrativ-Teritoriale – Comuna Mogoșoaia Acordul de parteneriat și toate documentele necesare în vederea depunerii cererii de finanțare aferente proiectului.
Art. 8 Se împuternicește Unitatea Administrativ-Teritorială – Orașul Voluntari, prin reprezentantul legal, să semneze și să depună Cererea de finanțare și Contractul de finanțare în numele și pe seama Unității Administrativ-Teritorială Comuna Mogoșoaia, din județul Ilfov.
Inițiator Primar Paul Mihai Nicu Precup | Avizat Secretar General Roxana Cristina Bute |