HOTĂRÂREA 168/07.11.2024

HOTĂRÂRE | 168 | din data de 07.11.2024

 Privind aprobarea actualizării Studiului de Fezabilitate, a indicatorilor tehnico- economici aferenți proiectului, asigurarea fluxului financiar actualizat pentru implementarea proiectului, aprobarea cofinanțării proiectului, acoperirea contravalorii cheltuielilor, altele decât cele eligibile, pentru obiectivul de investiții: “CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC PARC 2 ÎN COMUNA MOGOȘOAIA, JUDEȚUL ILFOV”, pentru consumul propriu al UAT COMUNA MOGOȘOAIA

AVÂND ÎN VEDERE:

Proiectul de hotărâre;

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate;

Solicitarea de clarificare nr. 1 din data de 21.10.2024, cod SMIS 316084, primită de la Autoritatea  AM/OI: Ministerul Energiei (ME), în calitatea sa de autoritate națională de implementare și gestionare a fondurilor alocate României din Fondul pentru Modernizare (MEFM)

Prevederile articolului 10d Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 din Directiva 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare (Directiva ETS) pentru constituirea Fondului de Modernizare (FM)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

Planul Național lntegrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, aprobat prin H.G. nr. 1.076/2021 privind ponderea globală de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie

Strategia energetică a României 2020-2030, cu perspectiva anului 2050

Planul Național lntegrat în Domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030

Legea nr. 122/2015 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul promovării producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie și privind modificarea si completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare

Legea 121/2014 privind eficiența energetică, cu modificările și completările ulterioare

Prevederile H.G. 907 /2016 privind etapele de elaborare și conținutul cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. b) și lit. c), alin. (4), lit. a) și f), alin. (7), lit.k) și m), art. 139, alin. (3), lit. a) și d), coroborat cu art. 5, lit. cc), art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobarea actualizării Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții “CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC PARC 2 ÎN COMUNA MOGOȘOAIA, JUDEȚUL ILFOV”, pentru consumul propriu al UAT COMUNA MOGOȘOAIA.

Art. 2 Aprobarea actualizării devizului general și ai indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții “CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC PARC 2 ÎN COMUNA MOGOȘOAIA, JUDEȚUL ILFOV”, pentru consumul propriu al UAT COMUNA MOGOȘOAIA, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Aprobarea valoarii totală a investiției actualizată în cuantum de 3.127.007,61 lei inclusiv TVA, din care: 2.517.069,02 lei cheltuieli eligibile inclusiv TVA și 609.938,59 lei cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Art. 4 Finanțarea cheltuielilor eligibile obiectivului de investiții prevăzut în prezenta hotărâre se va face din Fondul pentru modernizare în România, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum.

Art. 5 Cheltuielile actualizate cu lucrările aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, potrivit legii.

Art. 6  Comuna Mogoșoaia se angajează să asigure fluxul financiar actualizat pentru implementarea proiectului.

Art. 7 Comuna Mogoșoaia se angajează că va asigura cofinanțarea actualizată a proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile actualizate care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări, dacă este cazul.

Art. 8 Comuna Mogoșoaia se angajează să acopere contravaloarea cheltuielilor actualizate, altele decât cele eligibile, pentru proiectul „CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC PARC 2 ÎN COMUNA MOGOȘOAIA, JUDEȚUL ILFOV”, pentru consumul propriu al UAT COMUNA MOGOȘOAIA.

Art. 9 Primarul Comunei Mogoșoaia va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 10  Secretarul general al comunei Mogoșoaia va transmite spre afișare, prezenta hotărâre, în Monitorul Oficial Local  pentru a fi cunoscuta de către cetățeni.

 Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 14 voturi pentru, voturi împotrivă 0, abţineri 0, dintr-un număr de 14 consilieri prezenți la şedinţă.

Preşedinte de şedinţă,
Alin Călin Vârtic
Contrasemnează,
Secretar General,
Roxana Cristina Bute

Actualizat la:
11 noiembrie 2024

Sari la conținut