PROIECT DE HOTĂRÂRE 152/19.09.2024

PROIECT DE HOTĂRÂRE | 152| din data de 19.09.2024

 Privind aprobarea completării obiectelor secundare de activitate și desemnarea administratorilor provizorii ai Colectare Deșeuri Mogoșoaia SRL

AVÂND ÎN VEDERE:

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Mogoșoaia

Adresa Colectare Deșeuri Mogoșoaia SRL înregistrată la Comuna Mogoșoaia sub nr. 20855/04.09.2024

Conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările ulterioare

În temeiul prevederilor 129 alin. (2) lit. a) și b), alin. (3) lit. d), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare

SE PROPUNE:

 Art. 1 Aprobarea completării actului constitutiv  al COLECTARE DEȘEURI MOGOSOAIA SRL cu următoarele obiecte secundare de activitate conform codurilor CAEN 6280 – Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing și 6832 – Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, în scopul eficientizării activității societății.

Art. 2 Desemnarea a trei administratori provizorii: TUDOR  MARCEL, cetățean român, posesor al ** seria ** nr. ****, MARTINESCU ANDREEA, cetățean român, posesoare a ** seria ** nr. ****și CAPALNEANU RALUCA MIRELA, cetățean român, posesoare a **seria **nr. **** pentru un mandat cu o durată determinată, până la finalizarea procedurii de selecţie a administratorilor potrivit din OUG nr. 109/2011 cu modificarile ulterioare.

Art. 3 Aprobarea actului constitutiv al COLECTARE DEȘEURI MOGOSOAIA SRL  actualizat cu modificările aduse prin prezentul proiect de hotărâre, conform anexei nr. 1.

Art. 4 Aprobarea modelul contractului de mandat ce va fi încheiat cu cei trei administratori provizorii, conform anexei nr. 2 la proiectul de hotărâre.

Art. 5 Împuternicirea doamnei Raluca Mirela Căpâlneanu pentru îndeplinirea tuturor formalităților legale pentru inregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului a modificărilor, precum si a actului constitutiv actualizat.

Art. 6 Împuternicirea domnului Primar Paul Mihai Nicu Precup în vederea semnării Deciziei Asociatului Unic pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului proiect de hotărâre, precum și pentru semnarea contractelor de mandat ce vor fi încheiate cu cei trei administratori provizorii.

Art. 7 Primarul Comunei Mogoșoaia va asigura executarea prevederilor prezentului proiect de hotărâre, după adoptarea acestuia.

Art. 8 Secretarul general al comunei va comunica prezentul proiect de hotărâre Prefecturii Județului Ilfov pentru control și verificarea legalității și o va afișa în locurile publice pentru a fi cunoscut de cetățeni.

Inițiator
Viceprimar
Florin-Răducu Covaci
Avizat
Secretar General
Roxana Cristina Bute

Actualizat la:
19 septembrie 2024

Sari la conținut