PROIECT DE HOTĂRÂRE 142 din data 21.10.2025

PROIECT DE HOTĂRÂRE numărul 142 din data 21.10.2025

Privind aprobarea documentației pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din comuna Mogoșoaia, județ Ilfov

Având în vedere:

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local;

Conform art. 1 alin. (2) lit. f), art. 3 alin. (1), art. 8 alin. (3) lit. d), lit. d ind. 1),lit. i), art. 22 alin. (1), art. 29 alin. (2), alin. (8) lit. b) și alin. (9) din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice;

În temeiul art. 9, art. 16 alin. (1) lit. b), art. 17 alin. (2), art. 22 alin. (5), art. 24 alin. (1) din Legea nr. 230/2006 a serviciului de iluminat public;

Prevederile Părții a VIII a, Titlul III din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul ANRSC nr. 86/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de iluminat public;

Ordinul ANRSC nr. 87/2007 pentru aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de iluminat public;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n), art. 196 alin. (1) lit. a) din  O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

SE PROPUNE:

Art. 1 Aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluției optime de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public din aria administrativ teritorială a comunei Mogoșoaia, prevăzut la Anexa nr. 1 a prezentului proiect de hotărâre.

Art. 2 Aprobarea Regulamentului serviciului de iluminat public din raza administrativ teritorială a comunei Mogoșoaia, prevăzut la Anexa nr. 2 a prezentului proiect de hotărâre.

Art. 3 Aprobarea ca modalitate de gestiune a serviciului de iluminat public al comunei Mogoșoaia, județ Ilfov, gestiunea delegată, conform studiului de oprtunitate din Anexa nr. 1.

Art. 4 Aprobarea încheierii contractului pentru realizarea serviciului de iluminat public din comuna Mogoșoaia, județ Ilfov prin achiziție publică de servicii, conform Anexa nr.3.

Art. 5 Aprobarea Caietului de sarcini pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din aria administrativ teritorială a comunei Mogoșoaia, județ Ilfov în forma prevăzută de Anexa nr.4  și care va deveni anexă la contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public.

Art. 6 Împuternicirea doamnei Andreea Martinescu, în calitate de Administrator Public al Comunei Mogoșoaia, în vederea semnării contractului de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public.

Art. 7 Primarul Comunei Mogoșoaia, prin compartimentele responsabile, va asigura executarea prevederilor prezentului proiect de hotărâre, după adoptarea acestuia.

Art. 8 Secretarul General al Comunei va comunica prezentul proiect de hotărâre Prefecturii Județului Ilfov pentru control și verificarea legalității și îl va afișa în locurile publice pentru a fi cunoscut de cetățeni.

Inițiator
Viceprimar
Alina Cătălin
Avizat
Secretar General
Roxana-Cristina Bute

Actualizat la:
24 octombrie 2025