PROIECT DE HOTĂRÂRE 132 din data 23.09.2025

Privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Mogoșoaia în vederea constituirii Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Explore 100”, precum și desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Mogoșoaia în cadrul Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității în unitatea de învățământ

Având în vedere:

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate;

Adresa Școlii Gimnaziale “Explore 100” Mogoșoaia nr. 375/16.09.2025 înregistrată la sediul Comunei Mogoșoaia sub nr. 22212/16.09.2024;

Potrivit prevederilor art. 128 alin. (6), art. 234din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;

În conformitate cu prevederile art. 71 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul M.E.N. nr. 5726/2024;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1); art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

SE PROPUNE:

Art. 1 Desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Mogoșoaia în vederea constituirii Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Explore 100, precum și desemnarea unui reprezentant al Consiliului Local Mogoșoaia în cadrul Comisiei pentru evaluarea și asigurarea calității din unitatea de învățământ.

             Art. 2 Primarul Comunei Mogoșoaia, prin compartimentul responsabil, va asigura executarea prevederilor prezentului proiect de hotărâre.

             Art. 3 Secretarul general al comunei Mogosoaia va comunica prezentul proiect de hotărâre Prefecturii Județului Ilfov și îl va afișa în locuri publice pentru a fi cunoscut de către cetățeni.

Inițiator
Viceprimar
Alina Cătălin
Avizat
Secretar General
Roxana-Cristina Bute

Actualizat la:
23 septembrie 2025