PROIECT DE HOTĂRÂRE 11/28.01.2025

Privind înființarea Centrului Cultural Mogoșoaia, ca instituție de spectacole, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Comunei Mogoșoaia, județul Ilfov

Având în vedere:

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate;

Ordinul nr. 2193/2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționarea a așezămintelor culturale;

Conform Ordonanței Guvernului nr. 21/2007 privind instituțiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, aprobată prin Legea nr. 353/2007, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată prin Legea nr. 269/2009, cu modificările și completările ulerioare;

Prevederile art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art. 19-26 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Dispozițiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Conform Hotărârea nr. 442/1994, republicată, privind finanţarea instituţiilor publice de cultură şi artă de importanţă judeţeană, ale municipiului Bucureşti şi locale,

Potrivit Ordinului nr. 2193/2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a aşezămintelor culturale

Prevederile art. 191, alin. (l) și (2), art. 192, art. 194, alin. (l) lit. a), art. 195, art. 203, art. 205, art.206, art.207, art. 209, art. 210, alin. (1), art. 227, art. 230, art. 231, art. 232  și art. 242 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art. 28, alin. (1) și (2), art, 30, art. 31 și art. 32 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare precum și Anexa III, capitolul I și Anexa VIII, capitolul. II, lit. b și c, la legea-cadru;

În temeiul prevederilor . 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. d), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 299 și art. 300 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

SE PROPUNE:

Art. 1 Înființarea Centrului Cultural Mogoșoaia, ca instituție de spectacole de proiecte, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Comunei Mogoșoaia.

Art. 2 (1) Aprobarea organizării și funcționării Centrului Cultural Mogoșoaia în coordonarea Primarului Comunei Mogoșoaia, cu statut de instituție de spectacole, stabilind urmatoarele:

a) Denumirea: Centrul Cultural Mogoșoaia

b) Sediul principal: șos. București-Târgoviște nr. 51, comuna Mogoșoaia, județ Ilfov

c) Obiectul de activitate: Realizarea și prezentarea de producții artistice.

(2) Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, organigramei și statului de funcții ale Centrului Cultural Mogoșoaia, conform anexelor la prezentul proiect de hotărâre.

Art. 3 (1) Conducerea Centrului Cultural Mogoșoaia va fi asigurată de către un director, persoană fizică, selectat prin concurs de proiecte de management organizat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările și completările ulerioare.

(2) Directorul selectat prin concursul prevăzut la alin. (l) încheie un contract de management cu ordonatorul principal de credite – Primarul Comunei Mogoșoaia.

(3) Directorul Centrului conduce întreaga activitate a instituției, pe care o reprezintă în raporturile cu terții și realizează activitățile de impresariere a producțiilor artistice proprii ale Centrului Cultural Mogoșoaia.

(4) Directorul Centrului poate delega atribuții, în condițiile legii, persoanelor din subordine.

Art. 4 (1) În aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1), până la organizarea concursului de proiecte de management, conducerea Centrului este asigurată de către un director interimar, desemnat prin dispoziție a Primarului Comunei Mogoșoaia, în cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentului proiect de hotărâre.

(2) Directorul interimar va intocmi documentația pentru înscrierea în Registrul artelor spectacolului a Centrului Cultural Mogoșoaia.

Art. 5 (1) Finanțarea Centrului Cultural Mogoșoaia se realizează din venituri proprii si subvenții acordate de la bugetul de stat ori de la bugetul local, după caz, prin bugetul Comunei Mogoșoaia, Sursa de finantare G — „Venituri proprii si subventii”, capitol bugetar 67.03.04 „Institutii publice de spectacole si concerte”.

(2) Centrul poate beneficia de bunuri materiale și fonduri bănești primite sub formă de servicii, donații și sponsorizări, cu respectarea dispozițiilor legale.

Art. 6 Comuna Mogoșoaia poate susține, material și financiar, singur sau în parteneriat, realizarea unor programe și proiecte culturale, inclusiv turnee în țară ori în străinătate, ale Centrului Cultural Mogoșoaia.

Art. 7 Aprobarea darii în administrare a spațiilor necesare funcționării Centrului Cultural Mogoșoaia situate în clădirea identificată cu numărul cadastral 64122 -C1 (Centrul Multifuncțional), după cum urmează: la parter clădirii (poziția 24) anexă în suprafață de 17,4 mp, (poziția 25) cabină artiști în suprafață de 11,9 mp, (poziția 26) vestiar în suprafață de 4,7 mp, (poziția 27) anexă în suprafață de 17,4 mp, ( poziția 28) hol în suprafață de 2,7 mp, (pozitia 29) grup sanitar în suprafață de 5,2 mp, (poziția 30) grup sanitar în suprafață de 4,9 mp, (poziția 31) vestiar în suprafață de 7,9 mp, (pozitia 32) vestiar în suprafață de 8,00 mp, ( poziția 33) grup sanitar în suprafață de 9,2 mp, ( poziția 34) grup sanitar în suprafață de 9,6 mp, (poziția 35) hol în suprafață de 17,6 mp, (pozitia 38) recepție garderobă în suprafață de 25,6 mp, la etajul 1 (poziția 18) cameră proiecție digitală în suprafață de 2,7 mp.

Art. 8 Imobilele prevăzute la art. 7 se vor preda pe bază de protocol de predare-primire între Primarul Comunei Mogoșoaia și Directorul Centrul Cultural Mogoșoaia in termen de maxim 60 de zile de la data aprobării prezentului proiect de hotărâre.

Art. 9 Aprobarea organigramei Centrul Cultural Mogoșoaia, conform anexei nr. 2 la proiectul de hotărâre.

Art. 10 Aprobarea statului de funcții Centrul Cultural Mogoșoaia, conform anexei nr. 3 la proiectul de hotărâre.

Art. 11 Primarul Comunei Mogosoaia va asigura executarea prevederilor prezentului proiect de hotărâre.

Art. 12 Secretarul general al comunei va comunica prezentul proiect de hotărâre pentru a fi afisat în Monitorul Oficial Local.

Inițiator,
Primar
Florin Răducu Covaci  
Avizat,
Secretar General
Roxana-Cristina Bute

Actualizat la:
28 ianuarie 2025

Sari la conținut