Proces verbal ședința nr. 6211 din 24.03.2025

încheiat cu ocazia ședinței ordinară  a Consiliului Local al Comunei Mogoșoaia din data de 24.03.2025, ședință convocată de către primar.

Ședința se desfășoară la ora 15:00 la sediu Școlii Gimnaziale Nr.1 Mogoșoaia din Șoseaua București-Târgoviște, nr. 107.

La apelul nominal se constată că sunt prezenți 12 consilieri în sală (Andrei Amalia, Buliga David, Călin Alina, Chihai Roxana-Cristina, Cojocaru Iustin, Matei Nicoleta, Mihai Constantin Alexandru, Țoțea Georgeta, Pavel Aurel, Predoi Cătălin, Vasile Ionuț, Vârtic Alin-Călin) și 3 consilieri prin intemediul aplicatiei online (Ghilescu Nicolai, Iacoban Alexandru-Dumitru, Mihuț Laurențiu).

Secretarul general, supune la vot procesul-verbal nr.4194/27.02.2025 al ședinței anterioare, acesta fiind aprobat cu unanimitate de voturi.

Secretarul general anunță că celor prezenți li s-a înmânat raportul primarului pentru anul 2024, iar celor prezenți on-line li se vor transmite pe e-mail.

Domnul președinte de ședință propune suplimentarea ordinii de zi cu  un proiect de hotărâre, acesta fiind adoptat cu unanimitate de voturi.

Domnul președinte de ședință propune votarea ordinii de zi, aceasta fiind adoptată cu unanimitate de voturi.

Se trece la discutarea ordinii de zi.

  1. Proiect de hotărâre nr. 27/17.03.2025 Privind aprobarea încheierii protocolului de cooperare între Județul Ilfov – Consiliul Județean, Serviciul de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov și Comuna Mogoșoaia în vederea realizării proiectului “Ilfov fără țânțari”-Inițiator Primarul Comunei Mogoșoaia, acesta fiind adoptat cu unanimitate.
  2. Proiect de hotărâre nr.28/17.03.2025 modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 94/21.05.2024 pentru aprobarea demarării procedurii în vederea realizării unui schimb de imobile în vederea amenajării unei parcări în zona adiacentă a Centrului Multifuncțional – Inițiator Primarul Comunei Mogoșoaia, acesta fiind adoptat cu unanimitate.
  • Proiect de hotărâre nr. 29/17.03.2025 Privind acceptarea Declarației de renunțare la dreptul de proprietate asupra unui imobil teren intravilan de pe strada Fermei, identificat cu nr. cadastral 61802, înscris în Cartea Funciară nr. 61802 Mogoșoaia – Primarul Comunei Mogoșoaia, acesta fiind adoptat cu unanimitate.
  • Proiect de hotărâre nr. 30/17.03.2025 Privind contractarea de servicii de auditare de către Administratia Domeniului Public Mogosoaia SRL, Comuna Mogoșoaia fiind asociat unic al acesteia – Inițiator Viceprimarul Comunei Mogoșoaia, acesta fiind adoptat cu unanimitate.

Propunerea doamnei Viceprimar pentru a fi împuternicită, a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

  • Proiect de hotărâre nr. 31/17.03.2025 Privind aprobarea bugetului general de venituri si cheltuieli al Comunei Mogosoaia pe anul 2025 – Inițiator Primarul Comunei Mogoșoaia, acesta fiind votat 11 voturi pentru, 3 abțineri (Iacoban Alexandru, Cojocaru Iustin, Ghilescu Nicolai) și 1 împotrivă ( Pavel Aurel).

Se dă cititre amendamentul nr. 1 formulat de USR, acesta fiind votat cu 5 voturi pentru (Mihuț Laurențiu, Iacoban Alexandru, Cojocaru Iustin, Ghilescu Nicolai, Vasile Ionuț) și 10 împotrivă.

Domnul Ionuț Cernat menționează ca prin PUG vom avea studiului de trafic, care este în lucru, nu se justifică alte cheltuieli în plus pentru alte studii

Domnul Cojocaru Iustin întreabă dacă se știe exact când se va finaliza acest PUG?

Domnul Ionuț Cernat răspunde că în funcție de toate avizele… probabil anul acesta sau la anu.

Domnul Cojocaru Iustin susține că noi vorbim de acest studiu de trafic anul acesta să fie prins în buget, pentru noi este important să se întâmple anul acesta….. dacă nu știm când este gata PUG-ul noi avem nevoie de acest studiu, corect? Am auzit că acest PUG va fi gata în 2023, 2022, 2021 avem o experință  și istoric negativ în spate…doamne ajută… noi vrem niște date certe…

Doamna Secretar General menționează că a fost informata printr-un mesaj text de catre colegii care se ocupa de acest subiect, ca termenul de finalizare a Pug ului este la finalul anului.

Domnul Vasile Ionuț susține că finanțarea este pentru PUG până la finalul anului..deci musai trebuie să îl avem.

Domnul Ionuț Cernat răspunde ca PUG-ul are diverse studii în spate, inclusiv studiu de trafic, de mobilitate, circulație

Domnul Cojocaru Iustin consideră că este necesar să se facă acum acest studiu, întrucât nu avem certitudinea că va fi gata, așa cum ne-a spus acum până la finalul anului.

Amenamentul nr. 2 a celor de la USR a fost retras de pe ordinea de zi.

Se dă citire amendamentului nr. 3, acesta fiind votat cu 4 voturi pentru (Iacoban Alexandru, Cojocaru Iustin, Ghilescu Nicolai, Vasile Ionuț), 1 abținere( Pavel Aure) și 10 împotrivă.

Domnul Ionuț Cernat susține că la pozitia nr 20 la buget, acolo unde terenurile ne permite am prevăzut banii să facem aceasta promenada.

Domnul Vasile Ionuț răspunde că din buget, strada Lupului, care este prevăzută și reamenajarea parcului Mogoșoaia, vrem să întelegem dacă partea asta de promenadă este luată în calcul.

Domnul Ionuț Cernat răspunde că prin PUG stabilim, ce ne spun proiectanții ce zone, spații verzi

Domnul Cojocaru Iustin menționează că promenadă facem acum în spatele primăriei și pentru toată comuna Mogoșoaia nu putem să facem că nu știm când este gata PUG ul.. am înteles corect?

Domnul președinte de ședință susține că această promenadă este legată de acel amendament ce a fost retras de pe ordinea de zi, dar este vorba de terenurile pe care primăria le deține, nu putem să votăm niște decizii pentru niște terenuri care nu ne aparțin.

Domnul Vasile Ionuț menționează că cereau un studiu tocmai ca sa aflam exact ce terenuri sunt, daca sunt retrageri de la luciul apei.. avem 3 puncte critice, de fapt acesta era motviul pentru care ne doream studiul de fezabilitate,,, si amenajarea parcului nu este nimic clar.. daca vorbim de o posibila zona de promenada pe malul lacului putem sa dezoltam

Domnul președinte de ședință susține ca promenada o putem face strict pe bucata detinuta de noi

Domnul Cojocaru Iustin propune sa nu se faca promenadă doar în spatele primăriei, ci în toata comuna.

Doamna Chihai Roxana susține că în toți acesti ani cand a fost vorba de Parcul Mogoșoaia, ne-am lovit de opoziția celor de la USR că este prea aglomerat, prea multă lume…. acum vrem mai multe spații de recreere, o să se aglomereze..

Domnul Vasile Ionuț menționează că avem alte priorități de exemplu asfaltarea din Livadă, aici vorbim de un proiect pe viitor….

Domnul Pavel Aurel întreabă ce sumă este prevăzută legat de contractarea serviciile juridice

Domnul Ionuț Cernat menționează că sunt multe capitole bugetare și nu am de unde să știu..

Domnul Cojocaru Iustin menționează că cei de la USR au depus o interpelare în scris care coincide cu ceea ce a spus doamnul consilier, nu a fost răspuns nici până azi..

Domnul Vasile Ionuț menționează că interpelarea a fost acum o lună și ceva

Domnul Pavel Aurel întreabă dacă aveți idee cât s-a plătit pentru aceste servicii anul trecut ca să ne facem o idee?

Domnul Cernat Ionuț menționează că nu știu toți furnizorii pe de rost

Domnul Cojocaru Iustin menționează că se abține, pentru că nu sunt trecute cheltuielile transparente în buget, că există o interpelare unde vor să știe valoarea exactă a cheltuielilor și nu s-a răspuns..având în vedere că în buget această valoare nu este trecută, eu mă abțin.. eu consider că, cheltuielile sunt foarte importante și ar trebui să știm exact valoarea.

  • Proiect de hotărâre nr. 32/17.03.2025 Privind aprobarea decontării cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 1 Mogoşoaia, pentru lunile decembrie 2024, ianuarie 2025 – Inițiator Viceprimarul Comunei Mogoșoaia, acesta fiind adoptat cu unanimitate de voturi.

Se dă citire amentamentului primarului, acesta fiind votat cu 1 abținere (Pavel Aurel, susține că aceasta este o formă să nu face licitațiepentru spațiu) și 14 voturi pentru.

Domnul Iacoban Alexandru-Dumitru a fost propus ca și membru în comisie, si a fost votat cu 14 voturi pentru și 1 abținere (Pavel Aurel).

Se trece la discutarea proiectului suplimentar:

Proiect de hotărâre nr. 34/19.03.2025 Privind închirierea prin licitație publică a unui spațiu în suprafață de 14,07 mp² aflat în șos. București-Târgoviște nr. 138, comuna Mogoșoaia, județ Ilfov – Inițiator Primarul Comunei Mogoșoaia, acesta fiind adoptat cu 14 voturi pentru și 1 abținere (Pavel Aurel).

Se propune 2 consilieri pentru comisie. Prima propunere este domnul Vasile Ionuț, ce a fost votată cu 14 voturi pentru și 1 abținere(Pavel Aurel).

A doua propunere este numită doamna Viceprimar Cătălin Alina, ce a fost votată cu 14 voturi pentru și 1 abținere (Pavel Aurel).

Nemaifiind alte probleme de dezbătut, președintele de ședință declară lucrările închise.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ                             SECRETAR GENERAL,

  ALIN-CĂLIN VÂRTIC                                     ROXANA-CRISTINA BUTE

Actualizat la:
2 aprilie 2025

Sari la conținut