HOTĂRÂREA 52/28.05.2025 

HOTĂRÂRE | 52 | din data de 28.05.2025

Privind încheierea unui protocol de cooperare între Județul Ilfov – Consiliul Județean, Colegiul Medicilor Stomatologi Ilfov și Comuna Mogoșoaia  în vederea realizării proiectului de interes public „Ilfov zâmbește junior” pentru anul 2025

AVÂND ÎN VEDERE:

Proiectul de hotărâre;

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate;

Adresa Județului Ilfov – Consiliul Județean înregistrată la Comuna Mogoșoaia sub nr.10613/15.05.2025;

Prevederile art. 3 și art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

Prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art. 3 din Legea  nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) și e), alin.  (7) lit. b) și alin. (9) lit. c) precum și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobarea încheierii unui protocol de cooperare între Județul Ilfov – Consiliul Județean, Colegiul Medicilor Stomatologi Ilfov și Comuna Mogoșoaia în vederea realizării proiectului de interes public „Ilfov zâmbește junior” pentru anul 2025, conform anexelor, parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Împuternicirea doamnei Viceprimar, Cătălin Alina, să semneze Protocolul de cooperare precum și orice alte documente și acte adiționale necesare în vederea realizării proiectului.

Art. 3 Primarul Comunei Mogoșoaia, prin compartimentul responsabil, va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 4 Secretarul general va comunica prezenta hotărâre Prefecturii Județului Ilfov și o va afișa în locuri publice pentru a fi cunoscuta de către cetățeni.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 15 voturi pentru, voturi 0 împotriva ,0 abţineri  dintr-un număr de 15 consilieri prezenți la şedinţă.

Preşedinte de şedinţă
Roxana Cristina Chihai
Contrasemnează
Secretar General
Roxana Cristina Bute

Actualizat la:
2 iunie 2025

Sari la conținut