Privind alegerea președintelui de ședință pentru ședința din data de 30 decembrie 2025
AVÂND ÎN VEDERE:
Proiectul de hotărâre;
Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;
Raportul compartimentului de specialitate;
Avizul Comisiei de specialitate;
Cererea domnului consilier local Alin Vârtic înregistrată la Comuna Mogoșoaia sub nr. 32090/29.12.2025,
În temeiul prevederilor art. 123 alin. (3), precum și art. 196 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Alegerea doamnei Alina Cătălin președinte de ședință pentru ședința din data de 30.12.2025.
Art. 2 Primarul Comunei Mogoșoaia va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri, prin compartimentul responsabil.
Art. 3 Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului Județ Ilfov și pentru a fi afișata în Monitorul Oficial Local.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 15 voturi pentru, 0 voturi împotriva, 0 abţineri dintr-un număr de 15 consilieri prezenți la şedinţă.
| Preşedinte de şedinţă Alina Cătălin | Contrasemnează Secretar General Roxana-Cristina Bute |




