HOTĂRÂREA 160 din 27.11.2025

Pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 39/31.03.2022 privind înființarea Clubului Sportiv Progresul Mogoșoaia, completată prin HCL nr. 115/2022

AVÂND ÎN VEDERE:

Proiectul de hotărâre;

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate;

Adresa Clubului Sportiv Progresul Mogoșoaia nr. 1290/24.11.2025 înregistrată la Comuna Mogoșoaia sub nr. 29140/24.11.2025;

În conformitate cu prevederile art. 3, art. 22, art. 26 alin. (2) lit. b), art. 29 alin. (1) și (2), art. 30 din Legea nr.69/2000 privind educația fizică și sportul, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Regulamentului de punere în aplicare a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000 din 13.09.2001.

Conform art. 129 alin. (7) pct. a), c), e), f), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:

Art.1 Modificarea art. 10 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Clubului Sportiv Progresul Mogoșoaia aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 39/31.03.2022, completată prin HCL nr. 115/2022, conform anexei la prezenta hotărâre.

Art. 2 Primarul Comunei Mogoșoaia, prin compartimentul responsabil, va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 3 Secretarul general al comunei Mogosoaia va transmite spre afișare, prezenta hotărâre, în Monitorul Oficial Local pentru a fi cunoscută de către cetățeni.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 15 voturi pentru, voturi 0 împotriva ,0 abţineri dintr-un număr de 15 consilieri prezenți la şedinţă.

Preşedinte de şedinţă
Alina Cătălin
Contrasemnează
Secretar General
Roxana Cristina Bute

Actualizat la:
28 noiembrie 2025