HOTĂRÂRE | 152 | din data de 11.10.2024
Privind aprobarea prelungirii duratei implementării Proiectelor finanțate în cadrul POR 2014-2020, potrivit prevederilor OUG 36/2023 cu modificările și completările ulterioare.
AVÂND ÎN VEDERE:
Proiectul de hotărâre;
Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;
Raportul compartimentului de specialitate;
Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Mogoșoaia;
Prevederile Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul specific 3.2: Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă
Orientările privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020;
Prevederile Ghidului Solicitantului Condiții Specifice de accesare a fondurilor, pentru POR obiectivul 3.2 ”Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă” (POR/2017/3/3.2/1/BI)
Prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020 („OUG nr. 36/2023”), cu modificările si completările ulterioare
Instrucțiunea nr. 216/18.09.2024, emise de Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene, Direcția generală POR, privind modificarea unor termene menționate în cuprinsul Instrucțiunii AMPOR nr. 207/31.10.2023 (Acțiuni AM/OI de pregătire în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2014-2020)
Dispoziţiile art. 129 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Dispoziţiile Legii nr. 554/2001 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, lit. i) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă prelungirea duratei de implementare a Proiectelor finanțate în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 4e: Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul specific 3.2: Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă, enumerate în Anexa 1 la prezenta Hotărâre, în contextul încadrării acestora ca nefinalizate, potrivit prevederilor OUG 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2. Se aproba implementarea activităților Proiectelor din fonduri proprii după data de 31.12.2024, în scopul realizării integrale a acestora si a masurilor complementare, atingerii indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor propuse, respectiv a asigurării funcționalității Proiectelor până la data de 31.12.2025.
Art. 3. Comuna Mogoșoaia se angajează sa asigure toate cheltuielile neeligibile sau alte cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării Proiectelor, in vederea finalizării acestora din fonduri proprii sau alte surse de finanțare atrase.
Art. 4. Cheltuielile aferente Proiectelor se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a proiectelor
Art. 5 Primarul Comunei Mogoșoaia va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 6 Secretarul general al comunei Mogoșoaia va comunica prezenta hotărâre Prefecturii Județului Ilfov pentru control și verificarea legalității și o va afișa în locuri publice pentru a fi cunoscută de către cetățeni.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 14 voturi pentru, 0 voturi împotrivă , 0 abţineri dintr-un număr de 14 consilieri prezenți la şedinţă.
Preşedinte de şedinţă, Costel Băiaș | Contrasemnează, Secretar General, Roxana Cristina Bute |