HOTĂRÂREA 117/30.07.2024

HOTĂRÂRE | 117| din data de 30.07.2024

Privind aprobarea încheierii protocolului de cooperare între Județul Ilfov- Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și Unitatea Administrativ Teritoriala Mogoșoaia- Consiliul Local Mogoșoaia în vederea realizării proiectului de interes public ,, Butonul care poate salva vieți”

AVÂND ÎN VEDERE:

Proiectul de hotărâre;

Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;

Raportul compartimentului de specialitate;

Avizul Comisiei de specialitate;

Prin adresa cu nr. 17736/17.06.2024 Județului Ilfov – Consiliul Județean a solicitat Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov analiza oportunității implementării proiectului „Butonul care poate salva vieți”, în Județul Ilfov, prin încheierea unui protocol de cooperare între Județul Ilfov – Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și unele unități administrativ teritoriale din județul Ilfov.

Hotărârea privind aprobarea încheierii protocolului de cooperare între Județul Ilfov – Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și unele unități administrativ teritoriale din Județul Ilfov în vederea realizării proiectului de interes public „Butonul care poate salva vieți” nr. 197 din 27.06.2024 adoptată de Consiliului Județean și înregistrată la comuna Mogoșoaia sub numărul 15404/01.07.2024.

Prevederile art.3 și 4 paragrafele 1-4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

Prevederile art.7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile art.7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. e), alin. (9), lit. a), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Art. 1 Aprobarea încheierii unui protocol de cooperare între Județul Ilfov-Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și Unitatea Administrativ Teritoriala Mogoșoaia- Consiliul Local Mogoșoaia, în vederea realizării proiectului de interes public ,, Butonul care poate salva vieți”, pe perioada 2024-2025 conform anexei, ce face parte integrantă din prezenta  hotărâre.

Art. 2 Se împuternicește domnul Daniel Eugen Dobre, Administrator Public al Comunei Mogoșoaia să semneze protocolul de cooperare, prevăzut la art.1 , precum și orice acte necesare pentru realizarea proiectului în cauză.

Art. 3 Primarul Comunei Mogoșoaia, prin compartimentele responsabile, va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri, după adoptarea acesteia.

Art. 4 Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărâre Prefecturii Județului Ilfov pentru control și verificarea legalității și il va afișa în locurile publice pentru a fi cunoscut de cetățeni.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 15 voturi pentru, voturi împotrivă 0, abţineri 0, dintr-un număr de 15 consilieri prezenți la şedinţă.

Preşedinte de şedinţă,
Costel Băiaș
Contrasemnează,
Secretar General,
Roxana Cristina Bute

Actualizat la:
31 iulie 2024

Sari la conținut