160 de ani de la Unirea Principatelor Române sărbătoriți și în comuna Mogoșoaia.
Astăzi au fost serbați, în comuna Mogoșoaia, 160 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri. Primarul comunei, Paul Precup împreună cu reprezentanți ai Consiliului Local, au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor. A fost oficiată o slujbă de pomenire, în memoria eroilor care și-au jertfit viața de-a lungul anilor. La final, participanții au dansat Hora Unirii.
Primarul Paul Precup a declarat: “Ziua Micii Uniri reprezintă primul pas spre realizare statului modern unitar. Nu trebuie să uităm niciodată gestul făcut atunci de politicienii vremii, care au avut inteligența necesară să facă acest pas în ciuda Marilor Puteri, care își doreau ca cele două țări românești, Moldova și Țara Românească, să fie conduse de domnitori diferiți. Fără să încalce Tratatul de la Paris, folosind diplomația și arta negocierilor, politicienii acelor vremuri au pus bazele formării statului român. Declarația lui Vasile Boerescu, din dimineața zilei de 24 ianuarie, cred că prinde esența vremurilor de atunci: ‚A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume și posteritatea ne va binecuvânta, țara ne va întinde mâinile și conștiința noastră va fi împăcată că ne-am împlinit… o dorință sfântă’.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.