HOTĂRÂRE | 2 | din data de 18.01.2022
Privind aprobarea rețelei școlare pentru învățământ la nivelul Comunei Mogoșoaia pentru anul 2022-2023
AVÂND ÎN VEDERE:
Proiectul de hotărâre;
Referatul de aprobare a inițiatorului proiectului de hotărâre;
Raportul compartimentului de specialitate;
Avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local;
Prevederile art. 24 din Metodologia privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023 aprobate prin Ordinul Ministerului Educației nr. 5511/2021;
Adresa Inspectoratului Școlar Județean Ilfov nr. 34/27/04.01.2022 înregistrată la Comuna Mogoșoaia sub nr. 346/05.01.2022;
Decizia Inspectoratului Școlar Județean Ilfov nr. 1706/23.12.2021 privind aprobarea Rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din județul Ilfov pentru anul școlar 2022-2023;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. a), art. 139 alin. (1), precum și art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOGOŞOAIA HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobarea rețelei școlare pentru învățământ la nivelul Comunei Mogoșoaia pentru anul 2022-2023 conform anexei.
Art. 2 Primarul Comunei Mogoşoaia va asigura executarea prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 3 Secretarul general al comunei va comunica prezenta hotărare Prefecturii Judeţului Ilfov pentru control şi verificarea legalităţii şi o va afişa în locuri publice pentru a fi cunoscută de cetăţeni.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 15 voturi pentru, voturi împotrivă 0, abţineri 0, dintr-un număr de 15 consilieri prezenţi la şedinţă.
Preşedinte de şedinţă, Florin Răducu Covaci | Contrasemnează, Secretar General, Roxana Cristina Bute |